Pentru a doua în carieră, Ovidiu Hațegan a plâns pe terenul de fotbal. Prima oară s-a întâmplat în toamna lui 2018, la finalul meciului de Nations League dintre Germania şi Olanda, terminat la egalitate: 2-2.
Atunci, arbitrul arădean aflase la pauză că mama sa a decedat, a dus partida la bun sfârșit, dar după ultimul fluier nu și-a putut stăpâni lacrimile. Imaginile cu batavul Virgil Van Dijk, starul lui Liverpool, care l-a consolat pe Hațegan au făcut la acea vreme înconjurul lumii.
Sâmbătă seară, cavalerul fluierului a cedat din nou în fața emoțiilor. Revenise în arbitraj, însă doar în Camera VAR, după infarctul suferit în luna martie și o făcuse chiar acasă, la Arad, la primul meci cu arbitraj video din fotbalul românesc. În plus, în luna mai, Ovidiu Hațegan și-a pierdut și tatăl, astfel că ambii săi părinți îl urmăreau acum din Ceruri. Colegii arbitri l-au îmbrățișat călduros, același lucru l-a făcut și Cristi Panin, un alt arădean care a scris istorie, dar în culorile lui CFR Cluj, marea pierzătoare a serii de sâmbătă de la Arad: 1-2 în Supercupa cu Sepsi!
Publicul arădean a simțit, la rându-i, emoțiile trăite de urmașul lui Ioan Igna și l-a aplaudat la scenă deschisă, scandându-i și numele. Operat la Clinica de la Pădurea Verde din Timișoara în urmă cu 4 luni, când i s-a montat și un stent, Hațegan și-a reluat ușor antrenamentele fizice, dar – probabil – nu se va mai întoarce pe „dreptunghiul verde”, ci se va axa doar pe VAR.
„Ce am de gând să fac? Încă nu am hotărât sută la sută. În principiu, vreau să continui. Pe teren, în camera var… O să văd. Oricum, sănătatea şi familia sunt sunt pe primul plan, asta este sigur”, sunea arbitrul arădean într-o intervenție telefonică la Digi Sport.
Hațegan va împlini 42 de ani peste exact 4 zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER